Doi

Din fericire ma caut. Din fericire ma iubesc. Din fericire deschid ochii. Din fericire ma inec in lacrimi. Si apoi, cand se termina cautarea, iubirea si deschiderea, din lacrimi nasc fericire.

A fost o data ca niciodata un mic pamantean, pe numele lui mic. A crescut ca orice fiinta normala, fara o puternica viata interioara, dar cu un suflet mocnit in jarul cunoasterii. A urmat aceeasi cale ca orice vecin de traire: calm, a deschis ochii atunci cand a fost scos din mama lui, fara sa stoarca o lacrima in lumea din jurul lui; frumos, si-a deschis gura pentru a stoarce lacrimi, muscand de ureche pisoiul recent primit cadou de mama lui (pe vremea cand el avea 2 ani); cu ochii injectati de la veioza de noapte, se ducea la scoala fara prieteni in clasa a doua; vesel, vorbea in fiecare pauza, sau ora de curs cu oricine se nimerea despre orice se nimerea (fara sa puna lucrurile cap la coada) pana la liceu cand a schimbat orasul; trist, si-a descoperit sexualitatea in fata unui film erotic, de mana cu o colega de liceu cu un an mai mare; sincer, a crezut ca iubeste viata cand a cunoscut o ea; amortit, vine acum zilnic la serviciu.
Isi pierde si isi castiga in fiecare zi cate un nume nou: azi "Savantul", maine "Incruntatul", poimaine "Piaza-Rea", iar ieri il chema "Sufletel". De vina a fost functionara idioata de la finante care nu a fost in stare sa-i elibereze mai repede chitanta pentru o suma uriasa pe care tocmai o platise, dar nici nu-i dadea pace, flirtand cu el in cel mai evident fel. Desigur ca nu arata rau fizic femeia, insa vulgaritatea ei il scotea din sarite si nu-si dorea decat sa scape de ea. Probabil de aceea se chinuia sa se poarte cat mai frumos cu ea, doar-doar l-o lasa sa plece mai repede. Dar nici gand: avea chef de dulcegarii si pace! Intr-un final, reusind sa-l scoata din sarite, ii tranteste verde: "Femeie fara cap, am nevoie sa-ti misti mana aia mai repede si sa-mi dai dracului chitanta aia o data! Numai de tine nu am timp acuma!"- desi, nimic si nimeni nu-l grabea nicaieri... Iar femeia, socata si cu o mina stupida de furie crescanda si apoi descendenta ii raspunde in cel mai fermecator mod posibil: "Du-te dracu de jigodie, nu vorbesti tu cu mine asa! Cine te crezi? Pularoi logofatul? Ia vezi ca acu' chem paza sa te ridice pa sus pana afar' din cladire! Tu crezi ca eu ma joc aici? Eu am treaba si tu in loc sa-mi multumesti ca catadicsesc sa-ti acord si tie nitel timp te razbolesti la mine! Ia-uite dom'le la el ce figuri si-a tras si asta! Hai, stai acolo cuminte si asteapta... Mai dureaza oleaca, da, sufletel?", incheind apoteotic cu cel mai scarbos ranjet in ochii pofticiosi. Iar pentru cine nu stie sau nu a avut parte de "intalnirile" de la ghiseuri, fereasca-l domnu'!

Si vantul de toamna tot ii bate in spate.