Doi si jumatate

Uite-asa: cu un ochi inchis, cu celalalt fixat pe bila imobila din perpetuum mobile de pe birou, cu buzele stranse intr-o grimasa infioratoare, de s-ar fi speriat singur daca se uita in oglinda, incruntat pana la dumnezeu si inapoi, ii zvacnea un singur gand prin capatana. Monitorul licarea si ii lovea ochiul deschis dintr-o parte, indemnandu-l sa se apuce dracului de munca; de undeva din strafundul mintii auzea si el vocea aia, pe care o astepta din moment in moment sa se materializeze si sa ia viata in glasul scumpei lui sefe... Tipa era perfecta la o bere, in timpul liber, dar cand venea vorba de munca, se transforma in obisnuitul uorcoholic zilnic, scorpie fara limite, gata sa-si sape fara discutie chiar si pe asa-zisa cea mai buna prietena de birou, daca asta ii asigura ascendenta in plan profesional.
Dar "Sufletel" - asa o sa-i zic azi - nu avea de gand sa dea vreun semn ca-i pasa. Azi ii urla in creieri o alta voce: cea a lui Tudor Chirila ("nu am chef azi"), dandu-i o stare 'euforica' de lene si lehamite.
Azi e de fapt ieri. Si tot ce face Sufletel azi, de fapt se intampla ieri. E simplu: cum timpul nu este, nu exista efectiv, ii pot atribui lui Sufletel actiuni si ganduri care au avut loc ieri sau maine, si sa spun ca se petrec azi. Ceea ce conteaza este ca ele fie s-au petrecut, fie se petrec, fie se vor petrece. Astfel, cunoscand ceritudinea implinirii acestor elemente (ganduri/ actiuni/ sentimente...si ce mai e pe la Sufletel pe acasa), nu mai conteaza prea mult plasarea in timp, de vreme ce e relativ.
Si uite asa se intreaba chiar si Sufletel: "Azi e ieri? Ce se intampla, retraiesc viata la nesfarsit sau e diferita fiecare secunda care trece prin mine?"... Din pacate, eu nu-i pot raspunde la intrebare. Pot in schimb sa-l ajut sa monitorizeze fiecare secunda care-l precede, care-l trece sau care o sa-l implineasca.