Caldura mare...

Uneori caldura soarelui devine atat de sufocanta incat parca simti cum incepe sa-ti plesneasca putin cate putin pielea de pe tine de uscaciune. Ajungi la un pahar cu apa, si incepi sa sorbi ca o lipitoare din el, dar deja nervurile terminale sunt mult prea departe pentru a le putea satisface si ramai tot cu uscaciunea pe tine. Usor, usor, simti cum uscaciunea trece de derma si patrunde in vene. Sangele parca ti se transforma in lichid din ce in ce mai vascos, din ce in ce mai gros, pana ajunge sa fie precum o lava care de-abia mai curge, miscata de gravitatie. Apoi incepe tesutul muscular sa se atrofieze, sa piarda din energie, din vigoare si din framantare. Uscaciunea il ataca si pe el putin cate putin, pana cand il prinde in stransoarea ei ferma definitiv iar muschiul nu mai este nimic altceva decat carne tare lipsita de seva, ca un paman arid si gros, imposibil de lucrat. Nervii sunt atacati si ei concomitent cu vasele de sange, numai ca ei se transforma ceva mai greu decat sangele. Devin un circuit ale carui noduri nu se mai leaga, prin lanturile caruia informatia nu mai curge, in care toate dendritele sunt moarte. Uneori caldura soarelui devine atat de sufocanta, incat parca simti cum incepe sa ti plesneasca inima...