Seele

Incet ma scurg
Pe-acest pamant
Si ma consum
Prin tot ce plang

Incerc apoi
Sa scriu de noi
Dar suntem goi,
Plini de nevoi

Inviu in van
Mai vreau un an
De-amor din plin,
Zambet deplin

In tot ce vad
Eu nu mai cred
Si nu astept
Bataia-n piept

S-a dus in pustie
Inima mea
S-a dus sa te caute...

Si dor mi-e de ea
Mi-e dor numai mie
Caci nimeni nu vede
C-acum sunt pustie
Si c-am amortit
Prin fire de nisip.

Muguri imi scutura sufletul gol
Muguri de-amor,
Dar suierul lor
Se pierde de zor...

El fuge din mine
Putin si iar putin
Ma lasa nebuna
Si plina de venin

Incet mi se substituie
Sufletul cu-o tanguiala
Care ma mistuie
Prin corp si tanjeala.

Nu-mi mai doresc
Flori de nimic
Vreau doar sa-mplinesc
Visul meu chin.

In fata-mi apare
Un licar continuu
Din parti ma dizolva
Iubirea, preaplinul...

Si parca l-as pune
'ntr-o sticla de aur
Si-as face-o cunune
De tei si de laur

Si-as face-un altar,
As picta o poezie
I-as da apoi spre jertfa
Luna dintr-o mie

I-as da si lumina
I-as da chiar si stele
Din marea senina
As stoarce zambetele mele...

Si-asa impanat
Si-asa incifrat
Si-asa misterios
Si-asa curios
Si-asa destramat
Si-asa adunat
Si-asa necugetat
Si-asa mandru-n pat
Si-asa fericit
Si-asa inrobit
Si-asa orb si sec
Si-asa imperfect
Si-asa plin de praf
Si-asa uitat pe raft
Si-asa stors de tot
Si-asa de netot
Si-asa-nfumurat
Si-asa-nnegurat
Si-asa umilit
Si-asa zapacit
Si-asa chinuit
Si-asa impletit
Si-asa fara vlaga
Si-asa fara gluga
Si-asa cu un dor
Si-asa plin de-amor
Si-asa pus pe sotii
Si-asa printre stropii
Si-asa plouat
Si-asa colorat
Si-asa-mprastiat
Si-asa alintat
Si-asa generos
Si-asa oneros
Si-asa duplicitar
Si-asa-nmagazinar
Si-asa scriitor
Si-asa delasator
Si-asa-mpreunat
Si-asa tot uitat
Si-asa de profund
Si-asa de curand
Si-asa vesnic sec
Si-asa-i un ascet
Si-asa de murdar
Si-asa e de rar
Si-asa este prins
Si-asa e inchis
Si-asa-i plangacios
Si-asa-i de frumos
Si-asa de hain
Si-asa e de plin
Si-asa stricat
Si-asa adulat
Si-asa plimbaret
Si-asa cantaret
Si-asa schimbator
Si-asa dansator
Si-asa e de magic
Si-asa e de tainic
Si-asa cam serios
Si-asa "glumicios"
Si-asa afumat
Si-asa de secat
Si-asa ametit
Si-asa incalcit...

Si-asa cum e el
L-as rupe nitel
L-as sfarama
L-as darama
I-as da foc pe-altarul meu
Si apoi l-as face Zeu...

Sapte numar prim

Mirarea si frustrarea si dezamagirea cresc pe zi ce trece, iar guguloiul de speranta care era la inceput, pierde din ce in ce cate o bucatica, pe masura ce nu se intampla nimic din ceea ce e asteptat si dorit, si inaintarea in varsta nu face lucrurile nici mai acceptabile, nici nu ofera o perspectiva mai inteleapta asupra vietii, ci dimpotriva, nu face decat sa hraneasca disperarea.

A inceput de ieri sa cada, cate un pic. Acum a stat. Asa si negrisorul meu. Azi nu face nimic altceva decat sa se planga. Vai, e atat de ipocrit, atat de fals, atat de...nici nu stiu cum sa-i mai zic! Si, bineineteles, e atat de mandru si atat de convins de propria-i valoare, incat nu intelege de ce nu se reflecta aceasta valoare in toate persoanele din jurul lui. Ar vrea, daca ar fi posibil, ca fiecare om care il vede, sa reactioneze ca o oglinda ce-i reflecta gandurile lui despre sine, iar in acest scenariu lucrurile s-ar petrece ca la curtea lui Ludovic al XIV-lea, si toti din jurul ar fi supusii lui. Nimic mai plin de vanitate si egoism decat aceasta parere despre propriul lui eu.

Isi vede in schimb prietenii si simte ca ar trebui sa faca ceva pentru ei, sa-i ajute sa inteleaga ceea ce el crede ca a inteles, sa-i ajute sa realizeze ca ar trebui sa vada dincolo de greutatile vietii de zi cu zi si sa se gandeasca la dorintele din adancurile sufletelor lor. Ca acum doua zile, cand, pe nepusa masa primeste un telefon de la unul dintre cei mai buni prieteni ai lui care ii spune cu o voce trista:
Ce faci?
Bine, pe aici... stii si tu...cu treaba. Tu?
Eu...Nu prea bine.
Pei ce s-a intamplat?
Eh, nimic...am probleme la munca. Idiotul ala de manager al meu mi-a spus, dupa ce l-am intrebat daca am realizat cum trebuia proiectul ala de care iti ziceam eu, mi-a spus ca nu asta vroia el, ca acolo trebuie schimbat, ca nu stiu ce e in plus, ca nu stiu ce lipseste, in fine, dupa ce l-am rugat clar sa ma ajute si sa-mi dea indicatii, el ma lasa sa-l fac in legea mea zicandu-mi ca are incredere in mine, si apoi, cand il termin, mi-l demonteaza cu totul... Imi vine sa-i rup capul! In fine... Vroiam sa te intreb de fapt daca ai chef de o bere.
Da, sigur. Azi, dupa munca?
Perfect. Acelasi loc ca de obicei, la 8?
Super! Asa ramane.

Si acum se gandea ca iar va trebui sa stea sa-i asculte peroratiile si nemultumirile si toate plangerile prietenului, in loc sa savureze berea aia vorbind despre meciul de fotbal de aseara, sau despre unde ar vrea sa fie el in doua luni sau ce ar putea sa faca pentru copii aia pe care i-a vazut pe strada ieri. Of, la naiba! Poate ar fi mai bine sa-i vorbeasca despre lucrurile de mai sus, si in felul asta sa-l faca sa nu se mai gandeasca la probleme lui minuscule si insignifiante. Dar oare o sa-l lase, sau o sa-i dea inainte cu aceleasi idei?
Eh, macar dupa bere poate sa-si mai ia o bere... Si inca o bere... si inca o bere....

Sase

In care el nu mai are nimic de spus, ci doar de facut. Acel sase in care se afunda casele de pe ulita plina cu zapada, acel sase din care nu mai ies nici macar masinile cu roti, acel sase ud si infrigurat pana la os, acel sase pe care il stim cu totii si pe care il vrem atat de mult, dar atunci cand vine, nu ne mai dorim decat sa treaca mai repede.
In sase, pe el il cheama Axel. Este acelasi Axel ca dintotdeauna, numai ca de abia in sase apare cu numele lui adevarat. Iar acum, ce as putea spune despre Axel este ca nu a mai facut nici un exces in ultima vreme. S-a multumit cu putin, sau poate dimpotriva, ceea ce a avut a fost suficient de mult cat sa-l multumeasca, si, ca atare nu si-a mai dorit nimic in plus. In momentul in care se gandea la ea, el singur isi spunea apoi ca nu are nevoie de ea in perioada asta a vietii lui si ca ii este bine asa cum se gaseste. Isi imagina (in acelasi timp in care partea rationala din el ii spunea sa o lase balta si sa nu se mai gandeasca la ea si sa nu-i mai duca dorul) o conversatie cu ea:
- Mi-a fost dor de tine...
- Si mie, de ce nu m-ai sunat pana acum? Nu ai idee cat de mult mi-am dorit sa te aud, sa stiu ce faci, sa stiu ca esti bine, sa stiu ca ma mai iubesti...
- Pei si daca ai simtit toate astea, de ce nu m-ai sunat tu pe mine?
- Cum adica de ce nu? Nu stii? Inca nu ai inteles?
- Oh, ba da, am inteles ca esti la fel de orgolioasa si ca nu o sa te schimbi niciodata. Si de aceea nu meriti sa te mai iubesc.
- Adica, gata... nu ma mai vrei? Chiar nu ma mai iubesti?
- Ba da, te iubesc la fel de mult ca intotdeauna, si o sa te iubesc mereu asa de mult, dar in acelasi timp sunt la fel de convins sa nu avem nici un viitor impreuna, si ca ceea ce imi doresc eu pentru amandoi este imposibil, ca tu nu stii sa faci un minim de compromis, nici macar pentru mine... Si mai spui ca ma iubesti. E o minciuna si ma doare fiecare litera.

Si apoi imaginea ei i s-a sters din minte. Axel a inceput apoi sa se gandeasca doar la proiectul lui de la serviciu, si a inceput sa se framante pentru ceea ce avea nevoie sufletul lui sa mai citeasca. A zis ca trebuie sa-si faca o lista si sa porneasca cu ea...
Se simtea prins intr-o laguna moale, plina cu noroi umed, dar placut la atingere, si desi sentimentul predominant era ca avea constiinta clara ca se scalda totusi in noroi, cumva se delasa in acel sentiment cu o placere vinovata si totusi lipsit de orice fel de vointa de a iesi de acolo. Ii placea acel noroi, ii placea sa se scalde in el, sa nu fie nevoit sa se zbata mai mult pentru supravietuire, pentru ca acel noroi nici nu il afunda ca nisipurile miscatoare, ci i mentinea bine si frumos la suprafata. Stia ca parca ii lipseste o floare, dar nu avea nici o motivatie, nici o dorinta de a porni in cautarea ei. Pur si simplu, se multumea cu noroiul...

Tot cinci...

but this time in English, so it should be "Still five". Why in English? Because I want to. and who am I, you will ask, and I will say to you: I am you, I am the the same, I am him, I am she, I am not.
This time, I will be called "Lover Boy". And Lover Boy loves love. He is consuming it in all it's forms: raw, packed, backed, dirty, sensual, logical, blunt, with no air, tender, rough, imaginary...and he could go on up to the last word from the dictionary. But what Lover Boy forgets to mention is that also love is consuming him...like a lit cigarette which is not smoked anymore.
So, basically, here's the story: Lover Boy has met somebody long time ago, they've fucked the night they've met, the sex was great, and Lover Boy wants more now. Only problem is that she is not calling him. She has his number, she knows that Lover Boy still wants her, but she is simply not calling. Last time he called her, she was sick, so they could not meet. And now he is thinking to himself: should I call her again? Will she be "sick" again? Ah...fuck it! I'm gonna search for another one... Maybe a better one.
But he does not. The only thing he does actually is play computer games and read acid reviews about new books. One night though, he wanted to free himself from the sexual tension he has gathered, and so he started with some porn, continued with some jerking off, and finished in writing something on one wall of his room.
He wrote: "On the life lines falls the light of love, spreading each letter of ink in grains of dust which are multiplying and filling the empty space between the pages. I would like to read the true form of love, to actually feel with my fingers it's true shape, it's body. I believe it is something as real as my fingers touching her soft skin. I know now that the curtain of clouds is covering the rays of sun, but it won't be long before the sun will go through and reach the seashore. It will be devoured by the soul of the sea. And the sea will die each time in the love making..."
For you only.

Cinciul psychegressiv - progedelic

Stare denaturata de te doare ceva si parca totusi nu te doare. E o stare anapoda, de genul asteniei de primavara, sau spleen-ului bacovian, desi nu intr-atat de neagra cangrenat, ci mai degraba ceva care se inveseleste pe masura ce se mai intampla cate ceva amuzant. E foarte ciudat, pentru ca nu poate defini o stare de deprimare, deoarece nu o simte, dar nici multumit sau fericit nu se simte; e ceva inbetween. Poate ca asa ar trebui sa se simta spita umana tot timpul- o stare de mijloc. Evident, nu ar fi fun de nici o culoare, dar ar fi macar ceva intermediar care nu va mai ridica nici un fel de pretentii: omul nu-si va mai dori nici mai mult decat poate duce si nici nu va mai cadea in valea dorului de moarte, intrucat ii va fi egal sa traiasca. Alegerea nu-i va mai apartine, intrucat nu va mai avea vointa.
Incerc acum sa definesc ceva care este momentan prea neclar in propria mea minte- asa ca mai bine mai intai voi incerca sa-i dau un contur aici la mine in apartament, si apoi voi revenii cu detalii...In cinci si un sfert, sau in cinci si jumatate...sau cinci si cincizeci si cinci...

Patru august luna mea

Soare soare si iar mult soare...parca ploua cu soare.
Se topeste totul, chiar si iubirea mea se topeste sub soarele asta nenorocit. Si acum o sa incep iar cu el, sa spun despre el, sa povestesc despre el ca si cum ar fi o persoana total diferita de mine, ca si cum ar fi cineva separat, cu o minte si cu un corp propriu.

Acum iar si-a schimbat numele. Acum se numeste Eu. Si Eu simte ca pentru el, si vrea totul pentru el, si incepe sa nu mai simta pe nimeni in jurul lui, cade din durerea cea mai adanca si sfasietoare (provocata bineineteles de monstrul de ea) in linistea sufleteasca cea mai letargica cu putinta. De ce spun "cade"? De ce consider o durere mai presus decat o liniste? Simplu, pentru ca, de bine de rau, durerea tot semnifica un sentiment, pe cand linistea de care vorbesc aici, nu prea. Linistea asta e doar amorteala non-pensativa. Tasteaza in continuare de zor, isi doreste in continuare lucruri pe care stie ca nu le va avea niciodata si nu pentru ca nu ar putea, ci pentru ca nu si le doreste cu adevarat, si se lasa purtat de val, in speranta insa ca va mai apuca din cand in cand sa se mai simta si bine... si, ghici ce?! Chiar se simte!

A fost in vama in iulie in weekend in tren in plictiseala si in drum lung in rata si in maxi taxi in cort in dimineata in nisip in apa in alge si viermi in soare, in mult soare, in croissant-uri si in iaurt si in stickuri in dupa masa in camping in somn in trezire in club in dans nebun in flirt in sarut in futai in ploaie in tren in nervi in Bucuresti inapoi...

Iar apoi a revenit la rutina lui de zi cu zi, mai fara chef de munca, dar cu un chef in continuare mare de iubire. Corporala, senzuala, "compromisorala", sufleteasca, plina, scarboasa, amuzanta, jucausa, groasa, nevricoasa... ce mai! de tot felul... Si i s-a dat. Si aici Eu s-a oprit.

Trei-decembrie

Perfect pierdut in casa cea mare, se ascunde azi in canapea. Striga ceva la el ca si cum ar fi un cantec rece, indepartat, un fel de colind ambulant. Apoi, mai strident, se aude soneria si o puzderie de copii impaiati in fel de fel de haine stricate tipa intr-un cantec dezlanat, sifonat si care nu te face sa simti nimic altceva decat iritare fonica.

Desigur, azi i se spune Mosule de toti indivizii din jurul lui, si asta dintr-un singur si de-a dreptul stupid motiv: s-a imbracat in costumul rosu, inchiriat de cu seara, pentru a castiga un premiu la firma unde-si strica anii.

Mos sta in continuare pe canapea, si are un singur gand obsedant: dopuri industriale- unde oare le-a pus?!??! Si-a adus aminte si motivul din care le-a cumparat, si anume prietena sforaitoare pe care a avut-o la un moment dat. Insa de cand s-a despartit de ea, nu si aminteste unde le-a lasat sau ce a facut cu ele. Acum are mare nevoie de ele. Copii chiraitori nu dau semne de renuntare si ceea ce a inceput ca un cantec indepartat, care de la distanta, putea sa ajunga sa fie chiar linistitor, a devenit un nou "war of the worlds" intre lumea calma, incalzita a canapelei si larma asurzitoare din fata usii.

Zbarnaie soneria in continuare dar zbarnaie in gol. Mos e deja plecat din lumea asta... Si-a adus aminte din nou de acel sunet al mintii. Si-a adus aminte de cea mai mare minciuna pe care i-a soptit-o constiinta. Si-a adus aminte de fulgii de zapada si de ce-i spunea in momentele acelea ochiul obiectiv al talamusului. Si-a adus aminte de cea mai stupefianta reactie pe care a avut-o constiinta lui la acel gand. - Ca o paranteza fie spus, Mos descoperise locul unde-i lucra constiinta. O gasise intr-o zi in care se scarpina usor deasupra urechii drepte, deoarece il gadila un soricel de gand necuviincios legat de bruneta din fata lui, si de cum ar fi lipit-o de perete si mangaiat-o fervent de sus in jos si de jos in sus...mai ales de jos in sus... - Acel gand, acel gand.... Inca simtea ca isi pierde ratiunea cand se afunda prea mult in el. Si de acolo, s-a trezit deodata in metrou.

De la o vreme, cersetorii au inceput sa fie mult mai bine imbracati- unii au geci, altii paltoane, si atunci a vazut chiar si un pusti de maxim 10 ani care avea adidasii nerupti. "Se schimba lumea..."- isi zise.